

Acum, un text care atinge poate mai puțin profesia de avocat, menit totuși să ne mai descrețească puțin frunțile, într-o săptămână dominată de discuțiile legate de decernarea premiilor Oscar. Dacă pentru taximetriști s-a inventat Uber-ul și pentru avocați tocmai se lucrează la unul, iată că peste Ocean a apărut deja un fel de rețea de socializare destinată întâlnirilor dintre oameni, o aplicație mobilă de fapt și care pune accent pe latura veselă a fiecărui partener.
Apendicele acestui FaceBook se numește Tinder, iar una dintre primele sale isprăvi este plasarea profesiei de avocat între primele 15 caracteristici pe care ar trebui să le aibă o persoană ca să fie preferată pentru un „dating”…
Cei de la Tinder afirmă că există profesii care atrag mai mult iar altele mai puțin. De exemplu, femeile sunt atrase mai mult de pompieri și piloți decât de avocați. Oamenii în robă nu sunt ei chiar în primele locuri, dar totuși, o femeie ar prefera oricând să întâlnească mai bine un avocat decât un polițist sau contabil. Realizatorii Tinder-ului spun că este importantă și educația și aspectul fizic și caracterul de șarm al unei profesii. Și ce-ai putea să discuți romantic cu un cercetător în domeniul fizicii cuantice?
Desigur că profesia de avocat în sine ar putea să nu aibă totuși atât de mult romantism, însă dacă persoana respectivă este înzestrată și cu niște calități fizice de excepție, cu siguranță că totul este posibil. Vă reamintim, soția lui George Clooney, cea care i-a distrus senzaționala existență de burlac (situație după care avem convingerea că regretă enorm!) este considerată cea mai frumoasă femeie avocat din lume! Pe bune. Amal Alamuddin este libaneza care a reușit în toamna lui 2014 să risipească statutul de om liber al cunoscutului actor american. Este oarecum greu de comentat succesul în cariera juridică a actualei doamne Clooney, ea a devenit avocat cu mult timp înainte de căsătorie, absolvind Dreptul la Oxford și activând în baroul New York. Mai mult, are suficiente articole și lucrări publicate încât să stârnească invidii.
Trebuie remarcat însă că Amal a căpătat o reputație mondială după căsătoria cu actorul american, ceea ce nu se poate spune că-i dăunează carierei, doamna avocat Clooney obținând procese și onorarii și datorită celebrității sale. Ce reclamă mai bună putea să aibă!?
Se pare că profesia de avocat va deveni foarte căutată și pentru a rezolva conflictele casnice din societatea turcă. După cum aflăm din presa din această țară, Ali D din provincia Izmir și-a amenințat soția cu bătaia dacă-l mai înjură pe președintele Erdogan. El a surprins-o în timp ce îl făcea în fel și chip pe președintele turc, liderul Republicii rostind un discurs televizat. Mai mult, ca să aibă probe solide și-a și înregistrat soția în timp ce-l înjura pe Erdogan. Ea nu s-a intimidat și a intentat acțiune de divorț. El a făcut plângere penală împotriva ei motivând că atentează la autoritatea statală. Toată această dispută a ajuns pe mâna avocaților. Vă dați seama ce mană cerească pentru un avocat să primească un asemenea proces!? Distracția asigurată!
Deci, ce-i trebuie unui avocat ca să fie celebru? Opinăm că din toate câte puțin. Dar, poate, cel mai mare ajutor pe care-l poate primi în acest sens este o cauză care să te scoată din anonimat. Un fel de noroc, cum s-ar zice. Și multă muncă, n-ajungi avocat dacă joci table în fața blocului…