Avocatul Pu a fost judecat după 18 luni de închisoare

avocat Timisoara
Avocat in Timisoara - Mirela David

avocat-Pu-ZhiqiangProcesul lui Pu Zhiqiang, avocat chinez, s-a încheiat săptămâna trecută, după 18 luni în care acesta a fost încarcerat fără a i se fi adus acuzaţii foarte clare. Procesul în sine a durat exact trei ore şi 15 minute, conform site-ului „LayerPu.com” şi în afară de membrii instanţei, câţiva reprezentanţi ai aparatului de stat chinez, jurnalişti dedicaţi şi activişti de partid nu a avut nimeni acces. La ora redactării acestor rânduri nu se cunoaşte încă sentinţa, căci fără dubii va exista o sentinţă împotriva acestui avocat.

Pu Zhiqiang este un foarte cunoscut avocat din China, un apărător înverşunat al drepturilor omului şi care a fost arestat în mai 2014. Pu a fost „săltat” de către forţele poliţieneşti chineze din casa unui profesor din Beijing în timp ce, anul trecut, se afla împreună cu alţi câţiva aşa-zişi oponenţi ai regimului la un simpozion privat care comemora Revoluţia înăbuşită din Piaţa Tiananmen.

Iniţial, autorităţile chineze au dat explicaţii că Pu ar fu tulburat ordinea şi liniştea publică, ceea ce pentru un avocat ar fi un lucru foarte grav. Totuşi, în ultimele săptămâni de dinaintea „procesului” s-a difuzat informaţia precum că Pu ar fi incitat la violenţe inter-confesionale şi la ură între minorităţi, ceea ce partidul comunist chinez nu poate accepta. Acuzatorii spuneau că avocat Pu a distribuit pe Weibo, reţeaua de socializare din China copie în miniatură şi infidelă a marelui FaceBook, o serie de comentarii menite a distruge armonia şi pacea din interiorul poporului chinez.

Comentariile la care făceau aluzie autorităţile se legau de ideea că Pu, în calitate de avocat, ar fi criticat foarte serios acţiunea statului poliţienesc în privinţa uigurilor, o minoritate etnică de credinţă musulmană şi care doreşte să-şi obţină autonomia. Se pare că opiniile acestui avocat au picat foarte prost, ele survenind chiar după un atentat terorist al uigurilor şi care s-a soldat cu moartea a 29 chinezi şi rănirea a 140. Uigurii sunt o minoritate musulmană semicunoscută în număr de aproape 8 milioane de oameni, conform recensământului din 1990.

Revenind la procesul lui Pu Zhiqiang, cel care a jucat rolul de avocat pentru Pu a declarat că toate acuzaţiile se bazează pe 7 (şapte) postări de blog în care Zhiqiang spunea că sunt ilogice acţiunile statuluzi chinez.

În realiate, se pare că împotriva lui PuZhiqiang se duce o acţiune de anihiliare, acest avocat fiind forte cunoscut pe plan internaţional în calitate de apărător al drepturilor omului din China, iar episodul arestării sale fiind doar o consecinţă firească a eforturilor lui Pu de schimbare din interior a societăţii chineze.

Pu Zhiqiang este de fapt unul din studenţii fruntaşi ai primăverii chineze de la Tiananmen, el devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi avocaţi chinezi, preluând cauze care apărau cetăţenii de abuzurile statului.