

Zilele acestea, că tot se discută foarte mult despre islam, se va face mare vâlvă despre neputinţa oricărui avocat de a face ceva în privinţa condamnării la moarte a unui poet palestinian. De fapt, dacă e să luăm în considerare agenţiile de presă, respectivul condamnat nu a avut parte de un proces legal şi nici măcar nu a fost reprezentat un avocat.
Poetul palestinian Ashraf Fayadh, refugiat în Arabia Saudită, are totuşi la dispoziţie 30 de zile pentru a face recurs, acţiune care este problematică atât timp cât el nu a putut să-şi angajeze un avocat, a spus Mona Kareem, o activistă din Kuweit şi care luptă pentru drepturile imigranţilor.
Ashraf Fayadh are 35 de ani şi este considerat a fi un reprezentant al artei contemporane din Arabia Saudită, el face parte din organizaţia de artă „Edge of Arabia” ceea ce este o organizaţie culturală britanică şi saudită. Necazurile poetului au început, se pare, în 2013 când s-ar fi luat la ceartă cu un coleg de breaslă, într-o cafenea, pe teme culturale neîmpărtăşite de amândoi.
A urmat un denunţ şi acuzaţiile că poetul ar fi adus injurii lui Dumnezeu, s-ar fi lepădat de credinţa islamică şi ar fi avut relaţii interzise cu mai multe femei. Nenorocitului chiar i-au fost găsite nişte imagini cu femei pe telefonul mobil, dar care ar fi fost făcute în timpul unei expoziţii saudite, erau colege de-ale lui şi imaginile ar fi fost făcute într-un loc public.
Mona Kareem, cea care face oficiile de avocat pentru poet, situaţie ciudată totuşi într-o ţară în care cinematograful este interzis iar femeile nu au voie să conducă un autoturism, a spus că poetul nici n-a putut să-şi angajeze un avocat din moment ce i-au fost confiscate actele. Totuşi, în toamna lui 2013, Ashraf a fost eliberat pe cauţiune până la terminarea procesului, situaţie considerată a fi de-a dreptul extraordinară.
Ashraf a fost totuşi condamnat la 800 de lovituri de bici şi patru ani de închisoare şi a făcut o încercare de recurs. A fost arestat din nou, a urmat un nou proces şi o altă condamnare, de această dată la moarte.
Nici până în acest moment, după cum relatează agenţiile de presă, poetul palestinian nu a avut parte de vreun avocat. Mai mult, toată acuzaţia apărării se bazează pe un denunţ susţinut de un martor. În acelaşi timp, mediile arabe progresiste susţin că ar fi vorba de p răzbunare a poliţiei morale din Arabia Saudită, poliţie care lucrează sub auspiciile legii Sharia şi care ar fi fost dernjată de o carte de poezii scrisă cu mulţi ani în urmă (2007) de poet…
Pe Ashraf Fayadh nu-l mai poate scăpa în acest moment niciun avocat din lume, decât, eventual, graţierea acordată de regele Abdullah al Arabiei Saudite. Puţin probabil, poate doar la insistenţele opiniei publice internaţionale…
După toate aparenţele, poetul Ashraf Fayadh nu reprezintă decât o victimă a luptei dintre poliţia morală saudită şi o minoritate tot mai puternică a celor care cer libertatea de exprimare în Arabia Saudită.