Revista presei pentru avocati

dan chesrestes avocat barou cluj

Nu suntem siguri că s-au liniștit ecourile recent încheiatei „Zile a Avocatului” care, în mod întâmplător, au coincis cu lucrările celui de-al XXX-lea Congres al Uniunii Avocaților Europeni desfășurate la Alba Iulia. Fericita coincidență i-a oferit domnului Gheorghe Florea, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România ocazia să rostească un discurs în care-și exprima viziunea asupra provocărilor la care este supusă această breaslă liberală.

Ne vom permite să reproducem un singur pasaj, care servește scopului textului de față și nu intră totuși pe aceeași frecvență a cvasimajorității site-urilor juridice care au reluat integral cuvântarea distinsului avocat în deschiderea evenimentelor amintite mai sus și desfășurate la Alba Iulia. Deci, Gheorghe Florea, liderul avocaților din România spunea printre altele:

„Trăim într-o epocă a diseminării instantanee a informației în toate colțurile lumii. Nu mai avem timpul de altădată pentru ”pregătirea apărării” când ne trezim cu acuzarea gata făcută în media, înainte chiar de orice acuzare oficială, în timpul perchezițiilor la care asistă mulțimea, la scara casei în care se efectuează.

Din păcate, chiar și discursul politic anticorupție conține în anumite cazuri și elemente de propagandă împotriva profesiei de avocat, acuzată că apără criminalii, teroriștii, hoții, prezumați deja vinovați și nu drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor.

Confuzia planează asupra principiilor de drept și ale apărării care erau de la sine înțelese până nu de mult atât de către legislativ cât și de către toți cetățenii. Puțini mai sunt aceia care realizează că fiecare om are dreptul la apărare atunci când apărarea este ea înseși acuzată, când prezumția de nevinovăție este sacrificată pe altarul unei justiții paralele, care este, de fapt, o injustiție.

Puteți să găsiți fără mare efort textul integral, redatad-litteram de marile publicații online juridice din România. Dar, tot așa, un discurs lansat cu prilejul „Zilei Avocaților” din 24 iunie a fost și cel al unui tânăr avocat din Baroul Cluj. Astfel, avocatul Dan Sebastian Chertes trasnmite și dumnealui o scrisoare deschisă adresată președintelui Gheroghe Florea și totodată decanului Baroului Cluj în care critică starea actuală a avocaturii din România.

Așa cum probabil bănuiți, de această dată marile publicații online nu s-au grăbit să reia textul. Vă vom da însă un extras din acest text:

„Cum pot spune avocații cărora constant și abuziv li se reduc onorariile de instanțele de judecată că sunt respectați în ceea ce fac? Cum pot niște bugetari (fie ei și magistrați) să aprecieze valoarea muncii unei profesii liberale? Avocatul nu face șuruburi, să i se poată norma munca, să îl plătim după câte pagini a scris. De ce nu a făcut până acum Congresul UNBR o propunere legislativă pentru înlăturarea textului legal de mai sus, folosit abuziv de instanțe (in temeiul art. 64 alin. 1 c) din Lege)?

Auzim că suntem parteneri în actul de Justiție. Cum, cu jumătate de normă? A verificat cineva vreodată cum sunt stabilite cheltuielile de judecată ale Statului din procesele penale pentru a le cenzura? Li s-a cerut vreodată avocaților să prezinte o situație detaliată a modului de stabilire a onorariului care e în pericol a fi cenzurat?” Textul poate fi citit integral pe site-ul Lumea Justiției

Ne oprim aici cu revista presei, iar în articolul următor ne propunem să aducem în prim-plan subiecte mai sportive din lumea avocaturii.

   Director Web  Anuntul  Director Web Gratuit  SEO Romania    Adauga Site in Director web  Director web    Anunturi Gratuite