Furia musulmană face valuri în justiţia americană?

arabia-oilBobbi Sternheim, avocat al apărării într-un caz din SUA, într-o cauză în care clientului său i se aduc acuzaţii de terorism, recunoaşte că lumea americană este cuprinsă de islamofobie. Acest avocat a solicitat judecătorului de caz şi Departamentului de Justiţie american să i se permită a pune întrebări suplimentare celor care ar putea deveni juraţi în speţa în care este angajat.

Bobbi şi-a motivat cererea având ca argument recentele discursuri ale lui Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale, care-i îndemnau pe americani să se manifeste împotriva imigranţilor musulmani. Conform respectivului avocat este din ce în ce mai dificil, dacă nu chiar imposibil de a se stabili un complet de juraţi care să fie imparţiali, în condiţiile recentelor atacuri teroriste din Europa şi SUA.

Bobbi Sternheim susţine de asemenea că, în condiţiile în care însăşi un posibil viitor preşedinte american are o poziţie atât de clară împotriva musulmanilor, devine firească nevoia de a se identifica mult mai atent posibilii juraţi. După cum probabil se ştie, sistemul american permite oricărui avocat sau procuror să adreseze întrebări membrilor juriului tocmai pentru a determina imparţialitatea lor.

Cauza care a provocat această solicitare neobişnuită şi în care Bobbi Sternheim este avocat al unui vietnamez bănuit de sprijin al organizaţiei teroriste Al-Qaeda, ar urma să fie pusă pe rol la mijlocul lunii februarie într-un tribunal din Manhattan. Până acum, nici Departamentul de Justiţie şi nici echipa lui Donald Trunp nu au luat vreo poziţie oficială în acest sens.

Şeicul Al-Nimr, avocat al drepturilor omului?

Nu este cazul aici să discutăm despre mijloacele de luptă procedurală din arsenalul de avocat al lui Bobbi Sternheim, dar putem să deducem că, după recentele evenimente din Arabia Saudită şi Iran, opinia publică americană este şi va fi şi mai derutată în privinţa „adevărului islamic”. Astfel, executarea şeicului Al-Nimr în Arabia Saudită, cel care este considerat de către iranieni a fi un veritabil avocat al „drepturilor omului” din regatul familiei al Saud, cu siguranţă că a aprins din nou lumea musulmană.

Fără a face comentarii politice, totuşi este puţin probabil ca decapitarea unui aşa zis „avocat” al drepturilor cetăţeneşti (şiite) din Arabia Saudită şi care a fost condamnat pentru terorism să provoace simpatie proiraniană peste Oceam. Este ştiută poziţia americană vizavi de Iran, stat considerat la rândul lui a fi un veritabil sponsor al terorismului internaţional.

Cu toate aceste pilule servite publicului american, indiferent că ar proveni din gura unui avocat sau a unui jurnalist, se pare că opinia publică se va orienta în a susţine acţiunile prinţişorului nebunatic saudit care pare a fi scos în faţă drept creierul anti-terorist din lumea arabă. Prinţul Muhammad este copilul celei de-a treia soţii a regelui Salman bin Abdulaziz Al Saud şi se pare că este unul dintre favoriţii Casei Regale. Muhammad este de la sfârşitul anului trecut noul ministru al apărării din regatul saudit.

Executarea şeicului survine într-un moment delicat, imediat după incendierea hotelului The Adress din Dubai, ale cărui imagini au fost memorabile pentru ultima noapte de revelion. De asemenea, executarea şi a altor condamnaţi pentru terorism, unii dintre ei fiind de asemenea etichetaţi de către iranieni ca fiind alţi iluştri „avocaţi ai drepturilor omului” nu pare a smulge lacrimi de tristeţe americanilor. În ciuda protestelor şiiţilor de peste Ocean.

Încheiem prin a supune atenţiei publicului pe acest prinţ Muhammad, cel care a reuşit coalizarea lumii arabe împotriva Statului Islamic. Muhammad este un copil fără studii superioare şi este preferat de către familia regală saudită înaintea altor fraţi vitregi ai acestuia, câţiva dintre ei fiind economişti masteranzi sau avocaţi cu studii juridice la facultăţi celebre.

Mai curând am putea spune despre Prinţul Muhammad că este un avocat al lui Obama, deci şi ale intereselor americane în Orientul mijlociu, sauditul fiind deosebit de apreciat de către preşedintele american după întâlnirea avută la Camp David în mai 2015.

   Director Web  Anuntul  Director Web Gratuit  SEO Romania    Adauga Site in Director web  Director web    Anunturi Gratuite