Avantajele femeii avocat Hillary

hillary

Greu de spus acum dacă Statele Unite vor avea încă un președinte avocat, ne referim evident la o evetuală victorie a fostei-prime doamne, respectiv la Hillary Clinton. Dacă ar fi să luăm în calcul logica bunului-simț, iar acest argument ar trebui neapărat să ajute pe avocatul Hillary, și presupunând că ea va fi nominalizata democraților la președinția americană… Donald Trump va fi un învins glorios! Dacă…

Totuși, în ciuda obiceiului vulgar al presei românești, ne bucurăm că puțini au remarcat asemănarea dintre mitocănia americană a lui Trump și cea a (ne)regretatului Vadim Tudor care, la fel, și-a ars clipele de glorie într-un fabulos și nesperat loc doi la alegerile prezidențialele românești de acum câțiva ani. Va fi răpus magnatul american de o femeie? Și încă de una avocat? Acesta este întrebarea, al cărei răspuns îl vom afla în noiembrie…

De ce nu se fac valuri între a compara lupta dintre femeia avocat Clinton și miliardarul trufaș Trump cu răfuiala dintre Vadim și Iliescu? În primul rând din motive evidente, Statele Unite nu au nicio fărâmă microsopică de element de comparație comun cu România, iar disputa grobiană dintre Iliescu și Vadim nu are nimic, dar absolut nimic, din desfășurarea de inteligență a celor doi candidați americani. Pentru că, să recunoaștem, Donal Trump și-a clădit averea pe muncă inteligentă și perseverență și nu pe poezii siropoase cu dedicații bine plasate. Iar Hillary Clinton, soția altui fost președinte cu profesie de avocat (ar fi interesant să-i numărăm pe toți președinții americani cu studii de drept), are cu totul alte argumente…

Nici măcar acest text nu-și permite să coboare în ridicol competiția electorală americană cu cea românească, deci vom lăsa deoparte orice urmă de comparație.

Hillary Clinton, cea care are șansa de a deveni prima femeie președinte din istoria americană (căci avocați au fost mai mulți, cum spuneam), are însă de luptat cu propriile ei scandaluri în care este implicată. Și nu este vorba de a plânge vreun mort (scăpare absolut întâmplătoare!), ci de faptul că doamna avocat este implicată într-o anchetă a FBI referitor la amestecul sau confuzia (in)voluntară între canalele de corespondență private și cele oficiale de care s-a folosit Hillary Clinton în viața publică americană.

Republicanii vor marșa desigur pe toate aceste constrângeri ale legilor americane, constrângeri de care trebuie toți să țină seama până la urmă, mai mult, deja o socot descalificată pe doamna Clinton în a ocupa prima poziție din SUA. Să nu uităm însă că doamna avocat Hillary Clinton este una dintre cele mai inteligente femei americane, ea a reușit e una singură să aducă sume impresionante de bani la campania ei electorală. Un alt scandal, o altă minge la fileul republican, proveniența acestor bani…

Cei care cred că fosta primă-doamnă a SUA este doar o cireașă pe tortul lui Donald Trump se amăgesc singuri. Hillary Clinton este probabil singurul avocat din lumea asta care a reușit să încaseze drepturi de autor în avans (rețineți, în avans…) în sumă de 14 milioane de dolari în 2013, pentru cărți pe care le-a publicat în 2014! Hillary Clinton este printre puținii oameni din lume care încasează sute de mii de dolari din conferințele pe care le susține. Din onorarii, reclame, sponsorizări, donații…

Cele de mai sus fiind spuse, vom avea (probabil) parte de o premieră în noiembrie? Prima femeie președinte, primul cuplu de avocați care au condus Statele Unite? Vom trumpui și vom vedea…

   Director Web  Anuntul  Director Web Gratuit  SEO Romania    Adauga Site in Director web  Director web    Anunturi Gratuite